o adiere de parfum...

incepuse ca o joaca de copii...si parca nici nu isi dorea mai mult,spera sa ramana asa....stia de ce,caci repede totul a capatat intensitate...atingerile lui o faceau sa vibreze,soaptele sa suspine si totusi in acelasi timp invata ce inseamna durerea...durea gandului ca il va pierde...
doamne si cata dreptate a avut...nu stia, insa el a invatat-o ca oamenii pot fi mai reci ca oricand asemeni unor stane de piatra...ca fericirea este trecatoare si totul ajunge rutina.
l-a iubit si cred ca inca o face...insa e dureros a recunoaste...dar el cu atata nonsalanta se apropie de ea...o saruta parca spunand ca i-a fost dor...iar ea ii cade prada...se lasa dusa de val...
camasa ii aluneca pe umeri,dezvelindu-i formele...intradevar fata aceea speriata a disparut sau cel putin e undeva acolo adanc intiparit ain suflet...caci acum doar femeia iese la iveala...
se iubesc...se iubesc asa cum o faceau odata...dar ochii ii tradeaza...stiu ca nu va mai fi niciodata asa...acum nu se mai poate...dar tot ce a fost va ramane pentru totdeauna...tot ce au trait,ce au simtit...e complicat,neasteptat si nedrept.
iar el pleaca...lasand doar o adiere de parfum in urma lui....impregnata in pielea ei...ochii sai inchisi incearca sa ii contureze chipul...iar degetele asemeni unui om ce cade prada intunericului...il simte...ii simte asprimea fetei...delicatetea buzelor...si plange...caci atat ii ramane cand ziua se apropie de sfarsit...doar o esenta a ceea ce a fost candva.